Yasunari Kawabata s-a născut în Osaka, în 1899, într-o familie bogată și educată, însă la numai trei ani rămâne orfan, iar anii plini de singurătate își fac simțită prezența în sentimentele de regret și părăsire care domină romanele sale. “Sunetul muntelui” a apărut în anul 1949 și este cartea care îi aduce definitiv consacrarea în planul literar. Autorul este apreciat datorită “măiestriei lui literare, care exprimă cu mare sensibilitate esența spiritului japonez.” Romanul prezintă povestea unei familii în mijlocul căreia se află Shingo, personajul principal al cărții, un bărbat aflat în pragul bătrâneții, meditativ, plin de melancolie și regrete, care încearcă să rezolve câteva din marile probleme ale familiei sale. Acesta are un fiu care își înșală nevasta, o noră de care ajunge să se îndrăgostească, o fiică pe care nu a iubit-o și față de care trăiește un sentiment de regret, iar în tinerețe a iubit-o mai mult pe sora actualei soții. Acțiunea romanului nu este complicată, lucrurile nu decurg cu repeziciune, ci îi permit bătrânului să contemple natura, sentimentul dominant fiind tristețea, pe care o resimte și cititorul la parcurgerea textului. Fundalul unde se petrec întâmplările este reprezentat de Japonia, după cel de-al Doilea Război Mondial, încă tradițională, dar în destrămare, trăind parcă și ea sentimente de vinovăție, de rușine și de neputință în fața modernității. “Din toată literatura japoneză modernă, proza lui Kawabata este cea mai aproape de poezie” (The New York Times Book Review) fapt ce se poate observa cu ușurință și în romanul “Sunetul muntelui” - o meditație asupra vieții cu problemele ei, a morții, a sinuciderii, o contopire a omului cu natura și cu tot ceea ce îl înconjoară.