Lumea în care trăim se dovedește a fi tot mai prozaică, mai lipsită de poezie. Așa că, atunci când întâlnești pe cineva care știe să vadă frumosul din jur și să îl redea în cuvinte, e bine să îi acorzi atenția cuvenită, să îi oferi șansa să se dezvăluie, să își deschidă aripile și să te poarte alături de el în universuri nebănuite. Iar Stephanie Red exact acest lucru face – găsește sensibilitatea și o transmite celorlalți. “Primii oameni care au zburat” este romanul de debut al unei poete, iar esența poeziei respiră în fiecare rând al poveștii. Stephanie ne oferă o lecție de viață construită în jurul a două personaje-simbol, aflate în situații delicate, care în timp devin copleșitoare pentru niște umeri mult prea tineri și lipsiți de experiență comparativ cu povara dusă. Însă ce se remarcă cu adevărat la această carte, dincolo de subiectul ales, este modul în care e scrisă. Jocul fascinant între realitate și oniric, imaginile vizuale construite, zborul permanent între un răsărit și un apus. Mesajul romanului răzbate printre rânduri: Nimic nu este întâmplător, toate au un scop, depinde de noi și de alegerile pe care le facem dacă reușim să pătrundem cu adevărat sensul lumii. “Abia apucă să termine de pronunțat cuvântul când o explozie de culori dizolvă hotarele cerului, care se contopiră cu cele ale pământului. Ofelia rămase cu gura întredeschisă privind șocată cum soarele se îmbrățișează cu luna într-un dans cosmic. Cerul era făcut din valuri și totul părea fluid, inclusiv coroanele copacilor ce între timp deveniseră din aur, purtând stelele cerului. Razele argintii și aurii distrugeau toate pietrele de mormânt pe care le întâlneau în calea lor și un val de praf țâșnea în aer. Particulele se metamorfozau în roiuri de libelule și fluturi, iar întregul imperiul funebru se topea sub culorile dumnezeiești. Cerul tremură și din el începu să cadă picături cristaline, strălucitoare ca diamantele, spălând orice urmă a existenței acelui cimitir și a morții. Ofelia se ridică amețită în picioare cu gura complet deschisă și cu ochii ațintiți orbește în sus. Un diamant căzu pe fruntea ei și i se impregnă imediat în piele. Ploaia de nestemate îi preschimbă pielea palidă în una strălucitoare, de parcă ea însăși ar fi ajuns un diamant viu. Își privi brațele de parcă le-ar fi văzut pentru prima dată și încet-încet zâmbetul ei larg se transformă într-un râs cristalin, limpede și dulce ca de zână. Corpul îi deveni atât de ușor, de parcă oasele i s-ar fi umplut cu aer. Nu mai era om, era o pasăre liberă a cerului zburând către infinit, alături de Ash ce devenise și el pasăre. Începu să-și unduiască brațele strălucitoare într-un dans cu luna și soarele, într-o lume în care nu exista apus, ci doar răsărit.” Oana Stephanie Roșu a copilărit în Brăila și a fost pe parcursul adolescenței sale nelipsită de la atelierele de scriere creativă desfășurate la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila. A obținut premii la multe dintre concursurile de profil la care a participat, este autoarea unui volum de versuri, „Borcan cu suflete”, iar momentan studiază la Facultatea de Farmacie din Iași, însă literatura rămâne marea sa pasiune. Vă invităm să vă deschideți inima, să primiți povestea lui Ash și a Ofeliei, cu tot ce are ea de oferit, și să fiți pe deplin conștienți că visurile celor tineri au nevoie de noi, oamenii din jur, pentru a se împlini!