Stefanie Stahl este licențiată în psihologie și lucrează ca psihoterapeută în Trier, Germania. Susține seminare pe teme precum atașamentul anxios și stima de sine. Cartea „Vindecarea copilului interior” a fost vândută în peste 1.500.000 de exemplare în Germania și tradusă în 25 de limbi. Copilul interior este o parte a personalității fiecărui om, care înmagazinează experiențele noastre din copilărie și care iese la suprafață în viața noastră de adult sub forma unor reacții. El este influențat de fricile, grijile și dificultățile pe care le-am resimțit în copilărie și, în același timp, este suma experiențelor pozitive pe care le-am trăit în familie sau printre apropiați la vârste mici. La maturitate, experiențele negative trăite cu ani în urmă ne produc dificultăți, deoarece copilul interior reacționează la nivelul subconștientului pentru ca noi să nu mai trecem prin situații de genul celor care ne-au rănit cândva. Astfel, deși suntem indivizi maturi și independenți, pe plan inconștient, copilul interior ne influențează gândirea și rațiunea mai mult decât credem. Când doi adulți se ceartă din diferite motive, fundamentul conflictului se află în trecutul fiecăruia. De asemenea, faptul că unora le este greu să aibă încredere în cei din jur sau nu le place să ia decizii importante, ori se complac în mediocritate spre deosebire de alții care se avântă în viață plini de curaj, toate aceste situații țin tot de reacțiile copilului nostru interior. Psihoterapeuta Stefanie Stahl consideră că dacă reușim să cunoaștem această parte ascunsă a personalității noastre ne vom da seama de năzuințele și rănile existente în interiorul nostru și putem lucra pentru ameliorarea lor. Acceptând o parte rănită a sufletului nostru, o putem vindeca și în acest fel încrederea în noi înșine va crește, iar copilul din noi își va găsi refugiul care i-a lipsit cândva. „Orice om are nevoie de un spațiu unde să se simtă protejat, în siguranță și dorit. Orice om tânjește după un loc unde să se poată destinde și unde să se poată simți el însuși. În cazul ideal, casa părintească a fost un asemenea loc. (…) Fiecare dintre noi interiorizează aceste sentimente de iubire și acceptare încă din copilărie, sub forma unei surse de energie pozitivă, ce ne însoțește și după ce am ajuns la maturitate: ne simțim ocrotiți în societate și în viața particulară. (…) Nu puțini oameni asociază însă amintiri urâte sau chiar traumatice cu perioada copilăriei lor. Unii au avut o copilărie nefericită, dar și-au reprimat aceste experiențe. Abia dacă își mai amintesc de ele. Alții, dimpotrivă, cred că au avut o copilărie normală sau chiar fericită, ceea ce, la o privire mai atentă, se dovedește a fi o dezamăgire.” Pentru că, indiferent de situație, merităm cu toții să fim fericiți, să ne simțim protejați, acceptați, doriți, să avem relații mai bune și să ne simțim împliniți, autoarea volumului de față propune o serie de exerciții care au drept scop vindecarea rănilor sufletești, descoperirea resurselor și găsirea răspunsurilor la întrebări mai vechi sau mai noi.