Jeni Acterian (nume real Eugenia Maria Acterian) a trăit între anii 1916 și 1958. Primii zece ani de școală i-a făcut la Notre-Dame de Sion, în București, iar examenele le-a susținut în particular. A urmat apoi Facultatea de Litere și Filozofie, unde susține teza de licență în 1940, pe o temă de logică matematică. În 1947 se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică, Secția Regie. Face asistență de regie la Teatrele Odeon, Municipal și Tineretului, pe lângă Marieta Sadova și Liviu Ciulei. Traduce piese din franceză și engleză. După ce își ia diploma de regizor, se angajează la Teatrul Municipal, apoi la Teatrul Tineretului și regizează unele piese și în teatre din provincie. Din nefericire, moare la doar patruzeci și doi de ani, în urma unei boli incurabile. Deși opera ei cuprinde doar Jurnalul său și un volum de corespondență, ambele editate postum, putem afirma despre Jeni Acterian că aparține familiei marilor intelectuali ai epocii interbelice. I-a cunoscut personal pe cei mai mulți dintre aceștia: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian etc. De asemenea, la facultate i-a avut profesori pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu. A fost bună prietenă cu Marieta Rareș, Clody Bertola, Lucia Vasiliu, Nuni Dona, Rori Nasta și mai ales cu Alice Botez. Ediția de față a jurnalului este cea de-a treia, însă pentru prima dată confesiunile apar în variantă integrală, volumul fiind realizat strict pe baza celor 28 de caiete manuscris originale și cuprinde anii 1929-1953. Editorii i-au oferit lucrării o structură tripartită, în funcție de „evenimentele-prag din viața autoarei ce dau chip distinct și coerență celor trei perioade importante.” În ultima parte a vieții sale, marcată de căsnicia nefericită și de boală, Jeni Acterian a încetat să noteze în jurnal. În prima etapă, cititorul cunoaște o tânără obsedată de cunoaștere, dar și o persoană terifiată de gândul morții. În jurul vârstei de treizeci de ani (cea de-a doua etapă), aceasta cunoaște dragostea, însă trăirile sale sunt ezitante și chinuitoare. Partea a treia a manuscrisului este cea mai redusă ca întindere și cuprinde perioada devenirii artistice, însemnările sale fiind destul de tehnice. Găsim însă intercalate și îngrijorările sale. „Jurnalul unei fete greu de mulțumit” este un volum valoros prin imaginea pe care o prezintă cu privire la o epocă de înaltă efervescență culturală. Textul scris este însoțit de imagini ale paginilor manuscrisului, dar și de fotografii în care Jeni Acterian apare alături de familie sau de cunoscuți și prieteni, în diferite momente ale vieții sale.