Volumul “Dresorul de cactuși” este unul inedit, în care fragmentele celor doi autori se întrepătrund, dând naștere unei opere complete, “ca o călătorie spre miezul unui vulcan activ. Nu știi nici cât îți va ajunge aerul, nici când va începe să erupă. Eu scriu, în felul meu, despre tot ceea ce simt sau am simțit vreodată. Tu plesnești peste ochi realitatea, o faci să vadă stele verzi, apoi îi aplici și câteva înjurături dintre cele care-ți fac urechile să zbârnâie, tocmai ca să nu lași să se vadă ce simți. Dublezi cu muzica ta egoistă («de ce egoistă?», te-am auzit). Pentru că o asculți în căști, ești tu cu ea, te topești în ea, într-o zi o să meargă ea cu căștile tale în urechi pe stradă, o vei metamorfoza într-o ființă care să te substituie.” - Adriana Bogatu, Adrian Victor Vank “«Dresorul de cactuși» suntem fiecare dintre noi, pentru că, într-un fel sau altul, toți dresăm timpul care ni s-a dat, așa cum ne pricepem mai bine. Sau măcar încercăm. Viața, moartea, traumele copilăriei comuniste, iubirea, tipologiile absurdului (așa cum le-am numit), viața de magistrat, observația socială dură, cinică, pe alocuri, toate constituie teme distincte ale unei cărți atipice, pentru că e asemenea vieții: pare că respectă cu strictețe regulile, dar, de fapt, le calcă pe rând, una după alta. Fără excepție. Să scrii în doi este o experiență complet diferită de aceea a autorului unic, prins în propria lui aventură cu foaia albă de hârtie. A fost o provocare și pentru că noi, Adriana Bogatu și Adrian Victor Vank, venim din medii profesionale diferite (unul e profesor, celălalt judecător de penal), avem ritmuri existențiale proprii și, mai ales, stiluri diferite. Eu publicasem deja trei cărți, Adrian Vank scrisese doar pe bloguri și pentru sine. Dar, așa cum spune el însuși, am scris împreună pentru că i-a fost acordată din prima clipă «prezumția de literaturitate». Care a devenit, odată cu «Dresorul de cactuși», certitudine.” - Adriana Bogatu