Petronela Rotar este una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane din România, poate datorită obișnuinței sale de a fi extrem de sinceră în operele sale și de a scrie despre traume ale sufletului uman. “Privind înăuntru”, „Orbi” sau „Ajută-mă să nu dispar” sunt cele mai cunoscute titluri ale autoarei. Romanul „Orbi” tratează problema relațiilor toxice, a lipsei de încredere în propria persoană, a traumelor psihice din copilărie și a depresiei provocate de unele decizii nefericite. Alexa este o jurnalistă cu o carieră de succes, însă cu o viață personală eșuată. Romanul pendulează între diferite perioade din viața protagonistei, iar relația dintre Alexa și Călin o cunoaștem atât din acțiunile prezente ale acestora, cât și din amintirile tinerei femei. Cei doi s-au cunoscut la mare, atunci când Alexa încerca să se vindece în urma unei relații de câțiva ani cu un bărbat însurat. Călin, un violonist fără slujbă, cu un copil și o căsătorie aflată spre final, o cucerește prin spiritul lui boem. Deși încă de la început au existat semne că relația lor nu ar putea avea o șansă reală, cei doi ajung să se căsătorească. Gelozia excesivă și nefondată a lui Călin, alimentată de dependența sa de alcool, se transformă într-o permanentă hărțuire psihică ce îi va scădea Alexei încrederea în sine, ajungând la un moment dat să se considere vinovată de ieșirile necontrolate ale soțului ei. Terapia la psiholog reprezintă un punct important al romanului, problemele emoționale ale Alexiei fiind identificate, justificate, discutate și tratate pentru a fi vindecate. Însă procesul este unul de durată, traumele sunt adânci, vin din copilăria tinerei, care este surprinsă să descopere asemănarea dintre Călin și tatăl ei pe care nu a conștientizat-o niciodată. „Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și chinuitoare ale vieții personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă. (Radu Vancu)