Doina-Maria Cornea s-a născut la Brașov, în 30 mai 1926. În 1948 devine studentă a Facultății de Litere din Cluj, secția franceză-italiană, unde se face remarcată de profesorul Henri Jacquier, care ulterior îi va propune un post de asistentă la această facultate. Din 1958 devine asistentă stagiară la Facultatea de Filologie a Universității Cluj. Activitatea ei de opozantă la dictatura comunistă debutează în 1982, când trimite o scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă, acesta fiind și motivul destituirii ei din postul de la facultate. Cum actele de protest continuă, Securitatea o supune unor anchete frecvente, care se finalizează în 1987 cu arestarea acesteia. După Revoluția din 1989, este cooptată în Consiliul Național al Frontului Salvării Naționale și în Consiliul Județean Cluj, însă demisionează din ambele în 1990. În aceeași perioadă devine membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, apoi al Forumului Democrat Antitotalitar din România, al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului - filiala Cluj - și al Alianței Civice. În ceea ce privește opera sa, putem aminti volumele: “Libertate – Convorbiri cu Michel Combes”; „Scrisori deschise și alte texte”, „Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999): Dialoguri cu Rodica Palade”; „Jurnal: ultimele caiete” etc. „Puterea fragilității”, apărută mai întâi în 2006, a fost reeditată post-mortem, în anul 2019, cu un Cuvânt Înainte, semnat de Gabriel Liiceanu. Volumul cuprinde convorbirile cu Michael Combes, scrisori deschise, fragmente de interviuri și alte texte din care reiese poziția Doinei Cornea față de regimul politic. De asemenea, lucrarea este însoțită de imagini din arhiva personală a familiei. „Făcând ceea ce a făcut, Doina Cornea n-a așteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat în absoluta lui gratuitate: fără punerea în scenă a unei parade etice și fără gândul de a prezenta vreodată nota finală societății care beneficiase de pe urma îndrăznelii ei. Disidența Doinei Cornea n-a fost, până la urmă, decât expresia publică pe care a căpătat-o, în chip firesc, o devenire interioară.” (Gabriel Liiceanu)