Vesna Goldsworthy s-a născut la Belgrad, în 1961, unde a locuit până în 1986, când s-a stabilit la Londra. Îmbrățișând cariera academică, autoarea predă în prezent cursuri de literatură și scriere creativă la University of Exeter și la University of East Anglia. A scris cinci cărți, traduse în mai multe țări și recompensate cu premii literare. “Monsieur Karenin” a fost primită cu entuziasm de critică și de public, datorită ideii interesante pe care scriitoarea o abordează în paginile romanului. Albertine este o tânără franțuzoaică proaspăt căsătorită, care ajunge în Londra, puțin timp după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Separată destul de mult timp de soțul său, care se deplasează des în interes de serviciu, și în contextul adaptării sale dificile la atmosfera londoneză, tânăra femeie simte nevoia să ofere un scop existenței sale, motiv pentru care decide să dea curs unui anunț de angajare. Ajunge astfel în casa lui Serghei Carr, un bătrân de peste 80 de ani, care are nevoie de o însoțitoare, vorbitoare de limbă franceză. În scurt timp, Albertine află adevărata identitate a angajatorului său, acesta dovedindu-se a fi fiul Annei Karenina, celebrul personaj tolstoian. Plecând de la premisa că scriitorul rus a avut modele reale pentru scrierea romanului său, Vesna Goldsworthy redă viața lui Serghei Karenin de după moartea mamei sale, pe care bătrânul ajunge să i-o povestească celei care, treptat, va deveni din simplă angajată confidentă, prietenă de suflet și chiar scriitorul-fantomă al acestuia. Cititorul este purtat în diferite planuri narative, urmărind periplul celor două personaje, până la momentul întâlnirii lor și după aceea. Drama marilor familii aristocrate rusești, care au fost nevoite să se refugieze în contextul nemilos al instalării noilor regimuri politice, se împletește cu aspecte din viața lui Albertine, care la un moment dat ajunge să fie zguduită puternic, soarta sa asemănându-se până la un punct cu cea a Annei. Romanul poate fi considerat un proiect îndrăzneț, prin care scriitoarea i-a oferit cumva lui Tolstoi un răspuns la imprecația aleasă de autoare drept moto pentru “Monsieur Karenin”: „Doamne, numai de-ar putea termina cineva «Anna Karenina» în locul meu! E insuportabil.”