“Puls în alb și negru” este romanul de debut al Laurei Hartte, o scriitoare care nu a avut nevoie de mai mult pentru a-și demonstra măiestria. Prin talentul ei unic, autoarea își poartă cititorul într-o lume a trăirilor intense și îl ține în poveste până la ultimul cuvânt al cărții și dincolo de el. Romanul prinde viață într-un fel în care doar cărțile cu adevărat valoroase o fac. Alături de eroii Laurei Hartte iubești, suferi, zâmbești sau plângi, te temi și ești fericit, trăiești practic o existență ce va deveni parte din tine. Cartea e unică prin forța scrierii, prin profunzimea ideilor expuse, prin complexitatea personajelor, dar mai ales prin tematica abordată, toate acestea făcând-o să depășească cu mult tiparul unui simplu roman de dragoste. Noah Mayhem este un personaj excepțional construit, un caracter fascinant, cu o capacitate aparte de a percepe lumea. Gândurile lui, trăirile interioare, suferința sa zguduie mintea celui ce citește, îl fac să își pună întrebări, să conștientizeze că viața poate fi trăită la un cu totul alt nivel, pe care nu oricine îl poate atinge. Pentru Noah, lucrurile se împart în alb și negru, bun sau rău, iubire absolută și frică uriașă de a nu dezamăgi sau de a nu fi rănit, supraviețuire sau moarte. “Alb sau negru. Nu am crezut în altceva și nu am vrut să cunosc griul. Nu am jonglat cu jumătăți de măsură pentru că mi-am dorit întotdeauna mai mult. Am atins vârful și am aspirat spre cer chiar și atunci când prăpastia se deschidea mândră sub pașii mei. Am plecat, deși inima urla să nu o fac. Am distrus, deși conștiința îmi plângea într-un colț și mă implora să mă opresc. Am tăiat în carne vie chiar și când voiam să consolez. Am călcat prin foc cu zâmbetul pe buze, iar atunci când am atins apa, am simțit cum mă prăbușesc. Am iubit intens de când mă știu. Am urât chiar mai profund decât am iubit și am fost capabil de orice pentru oamenii la care țineam. Am trăit pentru alții într-o lume în care fiecare trăiește doar pentru el. Am ajutat când mie nu mi s-a întins nici măcar o mână și am privit în altă parte atunci când, umilit, ceream ajutor.” Romanul prezintă drumul inițiatic al lui Noah, un tânăr de aproximativ douăzeci de ani, căruia destinul nu i-a surâs prea des. Moștenitorul unui adevărat imperiu petrolier, însă cu un tată despotic și o mamă dispărută înainte de vreme, Noah a ajuns să se lupte de multe ori nu doar cu lumea din jur, ci și cu el însuși, cu demonii minții sale, cu originile de care nu este deloc mândru, cu propriile convingeri și alegeri, care de cele mai multe ori l-au dus în situații limită, împingându-l până în pragul prăbușirii. “Puls în alb și negru” este un roman al contradicțiilor, o carte căreia îi simți pulsul vibrând, în paginile căreia scriitoarea reușește, ca nimeni altcineva, să transmită emoții, trăiri interioare, forță, intensitate, dar și fragilitatea umană și puterea sentimentului care ne definește ca oameni. Alături de Noah, cititorul află că există motive să lupți în continuare, chiar și atunci când simți că limitele tale au fost atinse. Obișnuit de ani buni doar să supraviețuiască într-o lume întunecată și fără perspective, Noah ajunge treptat să afle că există îngeri printre oameni, pentru care merită să riști să îți dărâmi zidurile. Collene, o roșcată cu trăsături angelice și încăpățânare aproape nefirească, reușește ceva ce aproape nimeni nu și-a propus vreodată – să îl cunoască pe adevăratul Noah, să îi descopere universul interior și să îl facă pe el însuși să îl conștientizeze – cu alte cuvinte să ia un necredincios și să îl determine să creadă în cel mai frumos și pur sentiment – iubirea. Laura Hartte oferă publicului său o poveste unică a două personaje pe cât de puternice, pe atât de fragile, care ajung să se maturizeze împreună, învățând să trăiască în primul rând pentru celălalt. Collene iubește cu tot ceea ce e și asta îl salvează pe Noah. “O iubesc atât de mult încât orice cuvânt aș folosi, nu ar putea cuprinde tot ce simt pentru ea. Suflete mor și se nasc de fiecare dată când o sărut. Soarele răsare mai strălucitor, iar cerul e mai limpede. Aș vrea să aștern pe pagini întregi cât de mult o iubesc, dar tot nu ar fi suficient. I-am dat mai mult decât o inimă. I-am dat fiecare parte din mine fiindu-mi teamă că va fugi, dar ea e încă în brațele mele rostindu-mi numele după ce am făcut-o din nou a mea și dintr-o dată în sufletul meu se trezește un sentiment pe care nu l-am mai simțit de mult. Sunt fericit. Și am de gând să trag cu dinții pentru fericirea mea. Pentru fericirea noastră.” Prins într-o lume a afacerilor ilegale cu droguri, alături de prieteni care îi sunt practic adevărata sa familie, tânărul realizează că este extrem de dificil să ieși de acolo supraviețuitor. Collene reprezintă însă motivul pentru care Noah luptă pentru a face imposibilul posibil. Scriitoarea îmbină perfect planuri narative distincte. În paginile romanului său îl însoțim pe Noah în sălile de clasă sau pe holurile liceului unde învață, în garajul transformat într-un “Wonderland”, ce îi cere maturitate absolută în gestionarea situațiilor extrem de dure, sau în cabana de munte devenită “acasă”, unde trăiește momente de neuitat alături de Collene. Dincolo de secvențele sensibile, pline de un romantism erotic, sau de acțiunea intensă, romanul atrage atenția prin abordarea laturii psihologice într-o manieră originală, unică în literatură. Noah Mayhem trăiește profund, simte ceea ce alții nici măcar nu văd, își face procese de conștiință, introspecțiile dezvăluind cititorului caracterul ferm al personajului și noblețea sa. Noah e conștient de faptul că e diferit de ceilalți și tânjește după normalitate. Însă afecțiunea sa psihică nu îi permite acest lucru. Noah Mayhem suferă de tulburare de personalitate multiplă, iar scriitoarea își construiește genial personajul. Trecerile la Hatter, partea întunecată a lui Noah, cel care s-a născut din nevoia copilului de a se proteja într-o lume în care s-a simțit abandonat, tulbură profund cititorul. Duritatea imaginilor prezentate, nefirescul situațiilor șochează. Noah are nevoie de Hatter și totuși îl renegă, deși e parte din el. Hatter se simte respins, neînțeles și are reacții violente atunci când Noah îl izolează. Se simte singur, mai singur decât Noah, și se refugiază în ură față de cei din jur. Rănește pentru a nu fi distrus, iar Noah se teme de ce s-ar putea întâmpla dacă acesta ar ajunge de necontrolat. Modul remarcabil în care scriitoarea reușește să treacă de la o perspectivă la alta și să transmită cititorului starea personajelor, cuvintele cheie, extrem de puternice, simbolistica folosită, frazarea inimitabilă, finețea detaliilor, tehnicile narative atât de bine stăpânite, toate dau o valoare incontestabilă romanului “Puls în alb și negru”. Laura Hartte se dovedește a fi o iubitoare de frumos, iar pasiunea față de artă răzbate din paginile cărții. Noah și Collene luptă pentru salvarea vechiului hotel Lux, acesta fiind liantul ce îi aduce împreună la începutul relației lor, iar expoziția de pictură ce dă titlul romanului este o adevărată pledoarie pentru artă, indiferent de forma pe care o îmbracă aceasta. „ - Cine te-a distrus așa? Știu că nu vorbește cu mine. Întrebarea îi este adresată bărbatului care și-a pus sufletul pe jos și l-a lăsat să fie călcat în picioare de ceilalți. Până la urmă asta e arta. Să-ți expui sufletul și să rămâi gol în fața oamenilor ce vor arunca cuțite în tot ce ai creat vreodată.” Iubirea vindecă sau cel puțin oferă iluzia că vindecarea își poate găsi locul în sufletul oamenilor damnați, alături de acceptarea propriei persoane. Puritatea și intensitatea sentimentului trăit de Noah și Collene determină cititorul să spere că în final demonii pot fi înfrânți, că lumina va străpunge întunericul și că suferința va fi înlocuită cu împlinirea. Finalul romanului răstoarnă însă toate previziunile făcute și cere neapărat o continuare a seriei. Autoarea construiește un epilog bulversant, care ridică întrebări, smulge lacrimi și provoacă revoltă împotriva unui destin ce uneori poate fi nemilos. “Puls în alb și negru” este o carte desăvârșită, impecabil scrisă, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă în doar câteva rânduri. Un roman ridicat la rang de artă, ce demonstrează că literatura românească are încă un cuvânt de spus într-o lume superficială și lipsită de multe ori de valoare.