„Până la sfârșitul timpului” este romanul de debut al scriitoarei Raluca Alina Iorga, o carte care impresionează de la prima până la ultima pagină prin profunzimea ei, stilul autoarei și priceperea acesteia de a transmite emoții. Cartea are în centrul ei figura emblematică a domnitorului Vlad Țepeș și își propune prezentarea acestuia ca om, precum și lămurirea misterului care planează în jurul personalității sale. Povestea este unică prin puterea ei de evocare și prin capacitatea de a capta cititorul și de a-l transpune într-o lume îndepărtată, din care cu greu se poate desprinde după terminarea cărții, în ciuda numărului impresionant de pagini. Romanul este structurat pe două planuri – prezent și trecut, cu accent pe cel de-al doilea, prezentul reprezentând o tehnică narativă de pătrundere în subiectul cărții, dar și o continuare a poveștii peste veacuri, o trimitere către veșnicie a eroilor, atât de bine realizată de către autoare. Într-o lume literară dominată de modelul oferit de bestsellerurile de peste ocean, Raluca Iorga a îndrăznit să se întoarcă spre istoria noastră și să prezinte lumii o figură controversată, ce pentru autoare reprezintă un model de viață, pe care ni-l prezintă cu pasiune, implicarea acesteia fiind evidentă în paginile scrise. Povestea începe la Festivalul Medieval din Sighișoara, unde personajul feminin este atras în lumea umbrelor și își asumă o misiune aproape imposibilă: aceea de a găsi rămășițele pământești ale domnitorului valah și de a le duce la cetatea Poenari, pentru ca sufletul chinuit al lui Vlad să se odihnească în pace. Cititorul ajunge astfel, alături de tânăra femeie, în trecutul îndepărtat, unde are șansa de a descoperi cele mai importante momente din viața prințului. Meritul scriitoarei este acela de a creiona ca nimeni altcineva figura lui Vlad. Separat de locurile dragi lui încă de copil, acesta se întoarce cu o dorință aprigă, dar dreaptă, de răzbunare, după ce tatăl și fratele său mai mare, Mircea, au fost uciși mișelește. De-a lungul paginilor cărții, autoarea ne oferă șansa să cunoaștem un om, cu defectele și calitățile sale, un spirit liber, capabil de gesturi nobile, dar și de cele mai crunte acțiuni îndreptate împotriva trădătorilor de orice fel. Astfel, Vlad ni se înfățișează ca fiu, prieten, iubit, soț, tată sau domnitor, peste toate aceste aspecte suprapunându-se aura de erou. În ciuda faptului că personajul este inițial un adolescent, maturitatea acestuia este evidentă și se reflectă în deciziile sale de strateg, cu ajutorul cărora va reuși să țină piept nenumăratelor intrigi și trădări, dar și unei forțe armate colosale de la acea vreme – Imperiul Otoman. Vlad învață din experiențele sale de viață că oamenii, în general, nu sunt de încredere, că sunt mânați de scopuri ascunse și astfel, domnitorul are foarte puține persoane apropiate, care nu îi judecă acțiunile și îl sprijină necondiționat. Dintre aceste figuri se distinge Ana, personajul feminin principal, foarte bine conturat de autoare. În ciuda delicateței sale evidente, Ana este o femeie puternică, dispusă permanent să se retragă atunci când simte că țara are nevoie de domnitorul ei, însă capabilă să îi fie alături lui Vlad și să îi ofere sprijinul în clipele în care doar prezența ei îl poate salva. Momentele romantice extrem de sensibile se împletesc în carte cu realitatea istorică, conflictul voievodului cu boierii, scenele de luptă descrise, fragmentele în care Vlad își duce răzbunarea la capăt sau face dreptate celor mulți fiind de o grandoare impresionantă. Scriitoarea așază povestea imaginată de ea pe o bază solidă, extrem de bine documentată, adevărul fiind cel care primează. Mesajul autoarei este clar exprimat în rândurile cărții: “Într-o zi, printre miile și miile de minciuni, cineva tot va scrie adevărul despre mine.”, lucru pe care îl face de altfel, deoarece cititorul va găsi o explicație clară și verosimilă pentru legendele născute de-a lungul timpului despre Vlad Basarab Dracula. Dincolo de orice, domnitorul se desprinde dintr-o perioadă glorioasă pentru istoria noastră, un timp în care eroii erau rari, însă puteau fi asociați prin faptele lor cu însuși pământul pentru binele căruia ar fi sacrificat orice. Ideea este magistral surprinsă de autoare, cu atât mai mult cu cât însuși sultanul se vede nevoit să recunoască acest lucru: “Stătea cu ochii ațintiți când la cele două țepe, când la porțile deschise. Și deodată, ca și când un văl i se ridicase de pe ochi, își dădu seama: nu avea niciun sens să mai atace cetatea. Vlad nu era înăuntru. Vlad nu era nicăieri, totuși era peste tot. Era în apele care fugeau de el, era în grânele arse, era în praful care îl îneca, era în soarele care îi ardea pielea, era în vulturii care se roteau deasupra celor douăzeci de mii de leșuri, era în pădurile întunecate ce păreau că ascund cele mai groaznice duhuri de la facerea lumii, era în tot. Vlad era Valahia.” „Până la sfârșitul timpului” este o carte grandioasă, o epopee a unui erou exemplar, așa cum de altfel merita personajul istoric, un câștig pentru cititorul care se hotărăște să îi acorde din timpul său, gest pe care cu siguranță nu îl va regreta. Cartea a fost reeditată la Editura Up, în anul 2020, iar autoarea are în pregătire volumul „Dar veșnicia n-are timp”, unde povestea lui Vlad și a celorlalte personaje va continua.