“Prietena mea genială” este volumul ce deschide Tetralogia napolitană semnată de Elena Ferrante, romancieră de origine italiană care și-a impus în ultimii ani creația în lumea literară datorită stilului original pe care îl abordează. Romanul prezintă copilăria și adolescența a două prietene din Napoli, Elena (Lenu) și Lina (Lila), acțiunea debutând undeva prin anii ՚50. Pe lângă relația fascinantă și contradictorie dintre cele două fete, cartea este valoroasă prin fresca pe care o face unei lumi dure, în care violența de orice fel primează, unde educația este privită ca un lucru de prisos, banii fiind singurii care asigură prestigiu și poziție socială, iar depășirea propriei condiții devine aproape imposibilă. Cartea se deschide cu un prolog în care cititorul află, în același timp cu Elena Greco, naratoarea cărții, faptul că Raffaela Cerullo a dispărut în urmă cu aproximativ două săptămâni, la vârsta de șaizeci și șase de ani, ceea ce o determină pe prietena acesteia de o viață să își scrie amintirile. Și astfel, ne întoarcem în timp, în vremurile când Lenu și Lila erau două fetițe de șase ani. Legătura dintre ele a fost întotdeauna una strânsă, bazată însă mai degrabă pe o eternă concurență între acestea. Lila are o personalitate extrem de puternică ce o pune de fiecare dată pe Elena în umbră, aceasta din urmă dezvoltând un adevărat complex de inferioritate, dar și o dorință permanentă de a o imita pe Lila în aproape tot ceea ce aceasta ar fi făcut. Cele două dau dovadă de inteligență și astfel sunt remarcate de învățătoarea Oliviero, care insistă ca fetele să își continue studiile. Doar Elena va face însă acest lucru, părinții Lilei refuzând categoric să își sprijine fata. Prin urmare, aceasta își va folosi ingeniozitatea și creativitatea în atelierul de pantofi al tatălui său, iar Lenu trece de la un ciclu de școlarizare la altul, îmbogățindu-și cunoștințele și deschizându-și perspective. O vreme, Lila reușește să țină pasul cu prietena sa, învățând singură acasă, ceea ce Elena învăța la școală. Pleiada de personaje care se perindă prin fața cititorului este una impresionantă, viața însăși, într-un cartier pestriț al orașului Napoli, prezentându-se ca fiind o adevărată provocare: „Lumea noastră era așa, plină de cuvinte care ucideau: crupul, tetanosul, tifosul exantematic, gazul, războiul, strungul, molozul, munca, bombardamentul, bomba, tuberculoza, supurația. Multe frici ” (…) „Nu am nostalgia copilăriei noastre, e plină de violență. Ni se întâmplau de toate, în casă și în afara ei, în fiecare zi, dar nu-mi amintesc să fi crezut vreodată că viața care ni se oferise era foarte urâtă. Viața era așa și gata, creșteam cu obligația de a le-o face dificilă celorlalți înainte ca ei să ne-o facă dificilă nouă.” Romanul impresionează prin lupta pentru supraviețuire și afirmare, dar și prin caracterul puternic al celor două fete atât de diferite, al căror destin pleacă din același cartier întunecat, separându-se pe parcursul vieții și reîntâlnindu-se, ghidat fiind parcă de un fir invizibil ce le leagă pe cele două prietene pentru totdeauna. Istorisirea evenimentelor din viețile protagonistelor continuă în celelalte volume ale seriei: „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei ce rămân” și „Povestea fetiței pierdute”.