“Vorbitor în numele morților” este un roman science-fiction, apărut în 1986, fiind continuarea indirectă a romanului „Jocul lui Ender”. Ambele au fost premiate, obținând premiul Nebula, în 1986 și premiul Hugo, în 1987. Cartea a fost revizuită în 1991 și urmată de “Xenocid” și de „Copiii minții”. Acțiunea se petrece în jurul anului 5270, la aproximativ 3000 de ani de la evenimentele din „Jocul lui Ender”, însă, din cauza relativității călătoriei spațiale, Ender are doar 35 de ani. În romanul precedent, ultimul membru supraviețuitor al „gândacilor” extratereștri îl contactează pe Ender Wiggin, care a eliminat întreaga specie fără să știe, iar Ender relatează întreaga poveste a „gândacilor”. Dacă „Jocul lui Ender” este un roman pur science fiction, cu specii extraterestre și războaie cosmice, „Vorbitor în numele morților” are o latură filosofică, chiar dacă în prim plan se află o planetă unică în literatura science fiction. Andrew (Ender) ajunge pe colonia Lusitania, unde se crede că mai există o rasă inteligentă de extratereștri, după extirparea „gândacilor” în romanul anterior. Volumul prezintă dificultățile relațiilor dintre oameni și „porcușori” („pequeninos”), Andrew încercând să aducă pacea în sânul unei familii strălucitoare dar tulburate, a cărei istorie se împletește cu cea a porcușorilor. „Vorbitorul în numele morților” va spune adevărata poveste în acest roman, el fiind de altfel singurul capabil să înfrunte pericolul și să elucideze enigma noii specii de extratereștri. Un roman captivant, destinat iubitorilor de science fiction, care își duce cititorii în călătorii intergalactice.