Ioana Pârvulescu s-a născut în București, în anul 1960 și este eseistă, publicistă, critic literar, profesor la Universitatea din București, autoarea lucrărilor “Întoarcerea în Bucureștiul interbelic” (2003), “În intimitatea secolului 19” (2005), precum și a romanelor “Viața începe vineri” (2009) și “Viitorul începe luni” (2012). “Și eu am trăit în comunism” este un volum colectiv, realizat de Ioana Pârvulescu, care a adunat textele celor care au avut de oferit lumii mărturii despre vremurile pe care le-au trăit și le-a publicat apoi în cartea apărută la Editura Humanitas, în anul 2015. Lucrarea de față reconstituie aspecte ale vieții cotidiene din timpul regimului comunist, așa cum au fost ele trăite de oameni diverși: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori, în total 95 de persoane contribuind la realizarea celor peste 360 de mici povestiri. Cartea este împărțită pe 20 de capitole, în funcție de tematica textelor: „Nicăieri nu-i mai bine ca acasă!”, „La serviciu”, „La muncă voluntară și patriotică”, „Cozile”, „Școală”, „În vacanță, în concediu”, „Medicale”, „Mâncare și băutură”, „Haina face pe om” etc. Volumul este așadar o mărturie captivantă, atât pentru cei care au trăit acele vremuri, cât și pentru cei mai tineri. Din mărturisirile Ioanei Pârvulescu aflăm că cel mai tânăr autor este născut în anul 1981 și cel mai învârstă are peste 90 de ani, fiind născut în 1923. Cartea nu dorește să aducă în fața cititorului ideologia politică comunistă, ci să îi trezească acestuia amintiri, pe care să le conștientizeze, să îl determine să nu uite o etapă atât de lungă și decisivă din istoria poporului român. Textele sunt însoțite de fotografii din epoca respectivă, în toate acestea România fiind descrisă, în mod ironic, drept o Arcadie, făcându-se aluzie la izolarea în care poporul nostru a fost nevoit să trăiască timp de patru decenii, de la abdicarea forțată a Regelui, din 1947, până în decembrie 1989. “Aici sunt adunate simple amintiri cotidiene. Așadar nu va fi vorba de închisori, de sisteme de represiune, de evenimente ieșite din comun, ci de viața cea mai banală cu putință, aceea în care te trezești din somn, te speli mănânci (eventual) micul dejun, pleci la serviciu și așa mai departe. Se va vedea însă că, în comunism, banalul e cel mai spectaculos lucru. Dar e vorba de un spectacol involuntar, în care n-ai vrea să fii distribuit”. (Ioana Pârvulescu, în Prefață – Comunismul nostru cel de toate zilele)