“11 elegii reprezintă debutul meu… Debutul meu este, evident, într-o criză de timp. A fost într-o criză de timp…, debutul s-a produs într-o criză de timp interior, dar… dar într-o maximă contemplare exterioară. 11 elegii, cel puțin pentru mine, sunt dovada începutului poeziei mele.” Nichita Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, în Ploiești, județul Prahova, și a trait până pe 13 decembrie 1983. A fost unul dintre cei mai de seamă poeți din literatura română. Cu o bogată activitate în domeniul poeziei, Nichita Stănescu se încadrează în neomodernism, inovând versul românesc, așa cum nimeni nu o mai făcuse până la el. Stăpân al cuvântului-metaforă, poetul dă lumii volume precum: “O viziune a sentimentelor”, „Roșu vertical”, „Necuvintele”, „Un pământ numit România”, „În dulcele stil clasic”, „Epica Magna”, sau „Opere imperfecte”. Pentru activitatea sa deosebită, Nichita Stănescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. “11 elegii” este un volum de versuri al poetului, publicat la Editura Tineretului, în 1966. Deși inițial, “Elegia a noua, a oului” a fost scoasă din sumar, fiind înlocuită cu poemul „Omul-fantă”, ulterior poezia va fi reintrodusă în antologia „Alfa”, din 1967. Volumul este conceput ca un microcosmos, cele 11 elegii, împreună cu „antielegia” „Omul-fantă” alcătuind o cifră rotundă, care duce la ideea de perfecțiune. “11 elegii” este „o carte a rupturii existențiale, chiar a eposului existențial, dacă vrem să-l numim așa, starea gălbenușului și a albușului, în situația de a alege alt ou de var”, afirmă poetul în „Antimetafizica”. Nașterea, evoluția și moartea cosmologică se regăsesc în versurile poetului, care abordează într-o manieră modernă, plină de simboluri, ceea ce Eminescu realizase cu un secol în urmă.