Svetlana Aleksievici s-a născut la Stanislav în anul 1948. Este o scriitoare și o jurnalistă de succes din Bielorusia, apreciată pentru lucrările sale, multe traduse în limbi străine. “Dezastrul de la Cernobîl” este o carte care a apărut în anul 1997, a fost interzisă în Bielorusia, iar în 2015 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Este o carte-document în care sunt cuprinse mărturiile terifiante ale supraviețuitorilor tragediei din 26 aprilie 1986 de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, aflată în apropierea graniței bieloruse. Sunt povești reale și cutremurătoare ale soțiilor pompierilor care au stins incendiul, ale lichidatorilor care au fost trimiși să curețe locul, ale țăranilor care au fost mutați din casele lor, ale mamelor de copii ce urmau să se îmbolnăvească în scurt timp. Nu doar gravitatea incidentului este surprinsă în această carte, cât și mârșăvia cu care pericolul provocat de scurgerile de radiații a fost ascuns de autoritățile sovietice. Aproape nimeni nu a fost informat, oamenii au fost anunțați că vor părăsi Pripiat-ul și satele din împrejurimi, că vor trăi câteva zile în pădure, însă nimeni nu a știut că apa nu trebuia băută, că era obligatoriu spălatul pe mâini, că nimeni nu trebuia să stea direct pe pământ, ceea ce a dus la urmări catastrofale: “Ne-am întors acasă. Am dat jos tot de pe mine, hainele în care fusesem îmbrăcat, și le-am aruncat la gunoi. Iar boneta am dat-o băiatului meu cel mic. Tare m-a mai rugat. A purtat-o, n-a dat-o jos deloc. Peste doi ani i s-a pus diagnosticul: tumoare cerebrală. Mai departe scrieți dumneavoastră. Nu vreau să mai vorbesc.” Banalul incendiu anunțat inițial de autoritățile comuniste avea să devină așadar „cel mai mare dezastru nuclear civil din istoria omenirii” (Ion M. Ioniță), explozia reactorului numărul 4 distrugând totul – oameni, animale, copaci, câmpuri, vieți.