Ecaterina Oproiu s-a născut în anul 1929 la București și este un autor, biograf, critic de film, dramaturg, magistrat, publicist, realizator de filme documentare, scriitor și traducător român. Dintre activitățile prolifice ale acesteia putem aminti zecile de articole publicate în ˮRomânia liberăˮ, coordonarea revistei ˮCinemaˮ în calitate de redactor-șef, funcție pe care a ocupat-o între 1965-1989, piesele de teatru ˮNu sunt turnul Eiffelˮ, ˮCerul înstelat deasupra noastrăˮ, ˮInterviuˮ, colaborarea la Televiziunea Română, precum și postul ocupat în Consiliul Național al Audiovizualului, între 1992 și 2002. Viața bogată în evenimente, personalitățile remarcabile pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului, cinematografia românească și cea mondială din anii ՚60 - ՚80, festivalurile de amploare și periplul filmelor noastre prin lume se regăsesc în paginile primului volum al ˮJurnaluluiˮ Ecaterinei Oproiu. Cel de-al doilea volum cuprinde ˮSchițe de portreteˮ ale unor nume mari pe care autoarea a avut șansa să le cunoască, ˮDrumurile și potecileˮ pe care le-a străbătut în viață și trăirile acesteia în momente cheie ale existenței sale, ˮSimțiri sau poate nesimțiriˮ. Toate acestea au rămas peste timp datorită pasiunii pe care Ecaterina Oproiu a avut-o încă de copil, de a nota tot ceea ce i se întâmpla și merita consemnat. “M-am apucat, din întâmplare, să răsfoiesc unul dintre zecile – am aproape o sută – de Jurnale pe care le scriu de la 14 ani. Aproape toate, caiete dictando, cu sârmă spiralată. Decenii, am purtat în ghiozdan, în servietă, în poșetă, un astfel de caiet, pentru că, fără buletin aș fi putut circula, dar, niciodată, fără caietul cu sârmă. Dar, să fiu dreaptă, Jurnalul n-a fost, pentru mine, doar «un tovarăș de drum», ci și urechea care asculta când pereții aveau urechi. Ei cu urechile lor, eu cu urechea mea prinsă în sârmă spiralată. Când eu tăceam mâlc, sârma «prindea». Nu chiar tot, dar ceva-ceva, prindea.ˮ