„Dacă oamenii, toți oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arata ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple însă prea curând, nici săptămâna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte, șuvoiul vieții o să curgă mai departe, cu furtuni si îndrăgostiri, cu boli și râsete de copii, cu războaie și prietenii, cu crize financiare și meri înfloriți, cu alb, cu negru și cu infinite nuanțe de gri. Iar faptele, întotdeauna, vor fi urmate de povești, de-o mare de povești, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiți, în fel și chip. Sunt poveștile noastre, ale tuturor, fără de care am muri de sete, ne-am prăpădi. La sfârșitul sfârșitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea povesti.” (Filip Florian) "Toate bufnițele" este o carte apreciată de critica literară și premiată cu Premiul pentru Cea mai bună carte a anului secțiunea Beletristică, la Gala Bun de Tipar, ediția a II-a, 2013. Romanul este construit din două narațiuni, două voci paralele, două povești ale unor oameni care, cândva s-au întâlnit. Prima este cea a unui copil, Luci, care povestește experiența copilăriei sale din perspectiva adultului de mai târziu. Sunt prezentate aspecte tipice vârstei, dar și modul în care copilul crescut într-o familie de oameni simpli ia contact treptat cu literatura, cu muzica, prin intermediul adultului Emil Stratin, un inginer singuratic și pasionat de păsări, cea de-a doua voce a romanului. Descrierea cărții este realizată în final de personajul Luci, în care poate fi identificată vocea autorului - "un caiet" unde "am înșirat de-a valma cuvinte și amestecat povești, în care am spus doar ce mi s-a năzărit și în care am copiat din celălalt caiet numai ce am vrut. Pe coperta lui, a caietului meu, scriu acum, chiar acum, cu litere de tipar, Toate bufnițele." Rămâne ca cititorul să descifreze metafora straniului dialog cu bufnițele…