Margaret Mazzantini s-a născut în 1961, la Dublin. În copilărie își mută reședința, vizitând astfel numeroase țări, stabilindu-se în final în Italia, alături de familie. Urmează cursurile Academiei de Artă Dramatică din Roma și are o frumoasă carieră în teatru, cinema și televiziune. În literatură debutează cu romanul “Ligheanul de zinc”, în 1994. Numeroase alte titluri ale autoarei au fost apreciate de public și premiate de critica de specialitate. Romanul “Marea, dimineața”, apărut în anul 2011, abordează relația dintre mamă și fiu într-un mod inedit. Autoarea urmărește în această carte două povești. Prima este cea a lui Farid, un băiețel arab din Libia care nu a văzut niciodată marea și care este nevoit alături de mama sa să fugă din calea războiului. Din nefericire, pe acesta marea îl va conduce spre moarte. Cea de-a doua poveste este lui Vito, un adolescent italian cu rădăcini arabo-italiene care nu știe ce să facă cu viața lui. Cele două perspective se contopesc în cel de-al treilea capitol care încheie acest tulburător roman. Cartea abordează teme precum războiul, realitatea violentă, căutarea propriei identități, dezrădăcinarea, dar și relațiile diferite dintre mamă și copii. Imaginea Jamilei, mama lui Farid, este redată de narator din perspectiva copilului care o adoră „Farid e îndrăgostit de mama lui, de brațele ei care fac vânt ca niște frunze de palmier, de răsuflarea ei când cântă un malouf încărcat de dragoste și lacrimi, iar inima îi crește atât de mult, că trebuie s-o țină strâns cu amândouă mâinile ca să nu cadă la pământ, în ligheanul de metal pentru apă de ploaie, ruginit și tot timpul uscat.” Angelina, mama lui Vito este însă o femeie retrasă, tăcută, distantă față de fiul ei „Mama lui seamănă cu marea, are aceeași privire lichidă, același calm, cu furtuna înăuntru.” Cele două cupluri mamă-fiu sunt reprezentative pentru generațiile de oameni dezrădăcinați, alungați din propria țară de condițiile politice vitrege, care le vor influența iremediabil destinul.