Volumul “Când din rădăcini cresc aripi” al scriitorului brăilean Cătălin Lungu ne poartă cu mintea și cu sufletul către satul tradițional românesc, care devine un spațiu ideal de dezvoltare pentru un băiat aflat în căutarea unui nou început. După plecarea părinților la muncă în afara țării, Ștefan ajunge în grija bunicilor, în satul de munte în care până atunci își petrecuse doar vacanțele. Treptat băiatul învață principiile vieții simple de la țară și se reîntoarce la tradițiile ancestrale. Băiatul ajută un uliu aflat în nevoie, iar după luni bune acesta îl răsplătește scăpându-l din ghearele unui lup. Ștefan observă și înțelege prietenia dintre om și animal – câinele Bucium își salvează de la înec stăpânul, pe ciobanul Petre și pe calul acestuia. Ajunge să înțeleagă adevărata valoare a muncii, dobândind cunoștințele necesare în atelierul de tâmplărie alături de profesor, participă la sărbătorile religioase așa cum sunt ele organizate în sat și trăiește alături de bunicul său experiențe unice – vizite la stâna din apropiere, o vizită la peștera unui pustnic de la care primește sfaturi prețioase. “… Toate acestea îi vor fi rădăcinile care îl vor ține drept în vremea tulburărilor și îi vor aduce aminte mereu de ceea ce este autentic și spre izbândă”, oferindu-i totodată senzația de apartenență la satul tradițional. Cartea se dorește a fi o lecție de viață pentru tinerii care ignoră adevăratele valori, o inițiere în tainele unei lumi străvechi, care merită apreciată și trăită cu adevărat. “Am hotărât să îmi petrec aici/ O zi și-o noapte,/ În mijlocul pădurii sacre/ Înconjurat de mii și calde șoapte.// Stau drept, cu ochii închiși/ Și simt că-s transformat discret/ Într-un copac, cu suflet pur și mândru de ascet,/ Ce-a apărut acolo unde cerul/ Îmbrățișează părintesc pământul,/ Acolo unde orizontul, naște ciclic verticalul…// Acum sunt intim integrat,/ Ca într-un tablou vechi de familie./ Astfel, pădurea întreagă matern m-a adoptat/ Și sunt deja cu totul impregnat/ De infinitele senzații crude,/ Ce umplu aerul extaziat.// Sunt clipe în care totul,/ Spațiul, timp, în chip firesc s-au diluat…”, concluzionează Ștefan.