Catalogul Colectiv al Județului Brăila

  • Printre tonuri cenuşii : roman
  • Tipul înregistrării: Text tipărit: monografic
    Autor: Sepetys, Ruta
    Traducător: Stoica, Gabriela
    Responsabilitate: Ruta Sepetys
    Responsabilitate secundară: traducere din limba engleză de Gabriela Stoica
    Editura: Epica
    Locul publicării: Bucureşti
    Anul Ediției: 2014
    ISBN: 978-606-93565-4-8
    Descriere: 320 p.
    Limba: Română
    Subiect: literatură americană
    Subiect: roman
    Clasificare: 821.111(73)-31=135.1
Unităţi
Număr inventar Nume localizare Clasă unitate Tip material Cota Clasă utilizare Situaţie împrumut Rezervări Număr Volum Note Fişiere ataşate  
707289
Împrumut Adulți
Împrumut
Hârtie
821(73)eng/S45
1.Normal
La raft
0
709361
Împrumut Adulți
Împrumut
Hârtie
821(73)eng/S45
1.Normal
La raft
0
709362
Împrumut Adulți
Împrumut
Hârtie
821(73)eng/S45
1.Normal
Împrumutat / Termen de restituire: 10/05/2019 23:59:59
0
Evaluări
  • Adaugă un comentariu şi faci cunoscută opinia ta!
  • Recenzie
    de Neagu Rodica Roxana (Publicate 11/09/2019 09:16:31)

    Ruta Sepetys este o scriitoare de origine lituaniano-americană, cunoscută datorită romanelor ei de ficțiune istorică devenite bestselleruri internaționale. Fiică a unui refugiat lituanian, autoarea consideră că, prin cărțile sale, poate reda o parte dintre numeroasele povești auzite de aceasta de-a lungul copilăriei sale cu privire la politica de epurare pe care Stalin a dus-o în regiunea țărilor baltice. Lituania, Estonia și Letonia au dispărut de pe harta Europei din 1941 până în 1990, iar Ruta Sepetys prezintă în romanul “Printre tonuri cenușii” aspecte de un dramatism tulburător din viața sutelor de mii de victime ale celui de-a Doilea Război Mondial. Romanul surprinde povestea Linei, o adolescentă din Lituania, născută într-o familie respectabilă, cu planuri de viitor și o viață liniștită, care i se schimbă brusc în anul 1941, atunci când poliția sovietică (NKVD) bate la ușa apartamentului în care locuia fata și o arestează alături de mama și de fratele mai mic al acesteia. Neștiind încotro se îndreaptă, cu un bagaj sărac, însă cu câteva lucruri de valoare pe care mama Linei are prezența de spirit să le coasă în căptușeala paltonului, cei trei sunt transportați, alături de alți intelectuali, într-un camion, urmând apoi să fie transferați într-un vagon de vite. Plină de pasaje cutremurătoare, cartea demonstrează că, în anumite momente istorice, viața unor oameni s-a devalorizat, fiind total desconsiderată: “V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.” O mamă exemplară, simbol al sacrificiului total în favoarea copiilor, Elena își salvează pentru prima dată dintr-un lung șir fiul, răscumpărându-l, pentru a putea rămâne astfel împreună. Anii ce vor urma o vor pune pe aceasta în numeroase situații extrem de dificile, pe care mintea oamenilor liberi din prezent aproape că nu le pot concepe. Transportați spre Siberia, cei trei petrec o bună perioadă de timp într-un lagăr, alături de alți lituanieni, letoni și estonieni, printre care și Andrius și mama acestuia, doamna Arvydas. Între Lina și Andrius se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste, iar mesajul pe care autoarea dorește să îl transmită este acela că prin iubire omul poate învinge, că aceasta îi poate da puterea de a merge mai departe, fie că vorbim despre iubirea unei mame pentru copiii ei, de iubirea dintre frați, de cea a copiilor pentru părinți, de iubirea pură, adolescentină, dintre un băiat și o fată sau de iubirea față de ființa umană în general. Romanul este unul complex și abordează foarte multe aspecte ale acelor vremuri dramatice, toate expuse într-un mod extrem de dur. Odată citită, cartea Rutei Sepetys rămâne adânc fixată în mintea și sufletul cititorului, oferindu-i acestuia suficiente teme de reflecție.

Exportă
Filiala de unde se ridică
Vă rugăm să schimbaţi parola