Frații Filip și Matei Florian își povestesc în romanul „Băiuțeii” copilăria petrecută în cartierul Drumul Taberei, înainte de revoluție. Cartea este scrisă pe două voci narative distincte, care alternează, dar care se și întrepătrund armonios, dând naștere unei opere originale și care merită atenția cititorilor. Filip este fratele mai mare, un povestitor excelent, un maestru al detaliilor, al poveștilor excepționale despre prieteni, jocurile copilăriei, familie, treburile casnice, o lume văzută simultan atât cu ochii adultului, cât și ai copilului de atunci. Matei, cu unsprezece ani mai mic decât Filip, își prezintă și el în paginile cărții amintirile din vremurile copilăriei, lucrurile importante pentru el - familia, grădinița, școala, fotbalul, frații, bicicletele, amestecând frumos și firesc realul cu imaginarul, farmecul trecutului și al copilăriei cu lumea adultului. Cartea este foarte bine primită de critica literară, fiind o mărturie a epocii comuniste privită prin ochii copiilor de atunci și redată cu vocea adulților din prezent. „Scris la două mâini, într-o succesiune de secvențe - capitole - în care vocile naratoriale alternează, dialogând neîntrerupt, Băiuțeii este unul dintre cele mai bune romane care s-au scris până acum în limba română.(…) Într-o imaginară hartă a corespondențelor între arte, Băiuțeii este un echivalent în plan literar al Concertului pentru două viori de Bach.” (Carmen Mușat)