Povestea romanului "Tatal celuilalt copil" contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare sufera sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa îsi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macina îi umbresc viata de familie.

Parinoush Saniee s-a născut în Teheran, în 1949, într-o familie de intelectuali înstăriți. A absolvit Facultatea de Psihologie și este de profesie sociolog și psiholog. “Tatăl celuilalt copil” este cel de-al doilea roman al autoarei. Cartea cu care a debutat, „Cel care mă așteaptă”, i-a adus în anul 2010 în Italia, Premiul Giovanni Boccaccio pentru cel mai bun autor străin. Alte două romane, “Înlănțuire” și “Cei care au plecat, cei care au rămas" au fost recent publicate în Iran. Personajul principal al romanului este Shahab, care la începutul romanului își sărbătorește frumoasa vârstă de 20 de ani. Întrebarea “Cine e domnul care te ține aici în brațe?” rostită de unul dintre invitați îi dă prilejul unei introspecții asupra copilăriei sale. Băiatul, la vârsta de doar 4 ani, se simte inferior fraților săi - Arash, cel mai mare, un școlar cu note mari, capabil să își facă părinții să fie mândri și Shadi, mezina familiei, un copil vesel și lipsit de griji. Copilăria lui Shahab este marcată de o muțenie pe care băiatul și-o impune datorită atitudinii pe care o au ceilalți față de el, considerându-l un copil cu deficiențe mintale. Dezamăgirea o simte cu precădere tatăl lui Shahab, care ajunge treptat să fie renegat de către propriul copil: ”El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?” Romanul este redat din dublă perspectivă narativă, aceea a eroului principal al cărții, un băiat cu o imaginație foarte bogată, cu prieteni imaginari, dar timorat de atitudinea extrem de dură și uneori indiferentă a tatălui și aceea a mamei, o femeie copleșită de problemele familiei sale, a cărei viață este măcinată de sentimente de neîmplinire pe toate planurile. Cartea oferă cititorului posibilitatea să pătrundă prin intermediul poveștii în viața unei familii iraniene din clasa de mijloc, cu rigorile specifice locului, surprinzătoare și de neînțeles pentru cei care nu aparțin acelei culturi. Prin copilul speriat și respins de cei din jur, autoarea dorește să ofere o lecție pentru părinții care ajung să se îndepărteze de proprii copii, să nu le cunoască acestora adevărata valoare, datorită grijilor și orgoliilor de multe ori nejustificate. Fragilitatea unei ființe lipsite de apărare trebuie tratată cu iubire, iar acest lucru trebuie înțeles de adulți.