“Deșertul pentru totdeauna” este o carte scrisă sub formă de jurnal unde autorul îmbină relatarea întâmplărilor prezente cu întoarcerile în timp, în lumea copilăriei. Lucrarea frapează prin sinceritatea, luciditatea, autoanaliza, simplitatea, dar și prin profunzimea gândurilor scriitorului, care prin înțelepciunea sa transformă cartea în una a învățămintelor. Viața autorului începe într-un sat din munții Făgăraș și tablourile cărții redau trăirile din copilărie ale autorului, imaginea părinților, bunicilor, valorile spirituale ale acelei lumi. Desprinderea de lumea satului și plecarea la studii este și ea surprinsă în acest volum, însoțită de trăirile profunde ale celui care nu ieșise niciodată până atunci din Lisa natală. Aspectele copilăriei se împletesc în paginile cărții cu imaginea prezentului unde apare un bătrân singur și bolnav, care trăiește din amintiri, are regrete, ajunge la diferite concluzii și transmite învățăminte celor care vor să-l asculte. Pe lângă aspectele realității, în paginile jurnalului apar și fragmente dintr-o carte neterminată a autorului, unde acțiunea se petrece într-un oraș imaginar, Asybaris, tot timpul plin de o pâclă de praf despre care nimeni nu știe de unde provine. Oraș al metaforelor și al simbolurilor, Asybaris ne oferă posibilitatea să cunoaștem o altă față a scriitorului reflectată în personajul medic psihiatru, un om profund, dar răpus de viață. Însemnările sunt făcute din luna mai până în august și au o profunzime cutremurătoare, scriitorul mărturisindu-și practic teama de moarte provocată de un infarct, de fapt teama de a nu mai putea vedea oamenii, de a nu mai simți vântul, de a nu mai iubi. Una dintre cele mai tulburătoare cărți din literatura română, „Deșertul pentru totdeauna” este așadar o carte autobiografică care îl determină pe cititor să mediteze asupra adevăratelor valori ale vieții.