Poet, prozator și dramaturg, adept al principiului „artă pentru artă”, Oscar Wilde (1854-1900) a fost ultimul mare scriitor victorian. Viața sa tumultoasă, plină de pasiuni duse la extrem, a făcut din persoana sa un arbiter elegantiarum și un proscris condamnat de morala și societatea vremii. Unicul său roman, “Portretul lui Dorian Gray” este o rescriere modernă a mitului faustian, fiind socotit, încă din timpul vieții autorului, o capodoperă. Romanul prezintă povestea lui Dorian Gray, un tânăr aristocrat, elegant, rafinat, sofisticat, cu o frumusețe fizică răpitoare, căruia pictorul Basil Hallward îi realizează un portret desăvârșit, în mărime naturală. Lordul Henry Wotton este un alt personaj cu un rol cheie în operă. Acesta devine un adevărat model negativ pentru Dorian, el fiind de altfel cel care îl determină indirect pe tânăr să-și vândă sufletul diavolului în schimbul frumuseții și tinereții veșnice. „Dacă aș fi fost eu cel care să fi rămas veșnic tânăr și tabloul să îmbătrânească! Pentru asta… pentru asta aș da orice! Da, aș da orice pe lumea asta! Mi-aș da și sufletul!” Dorian Gray se schimbă ireversibil. Trece din păcat în păcat, sufletul său devine tot mai întunecat, iar insensibilitatea sa la suferința altora își pune amprenta nu pe chipul său, care rămâne impresionant de frumos în ciuda trecerii timpului, ci pe imaginea tânărului din tablou. Portretul se transformă, devine imposibil de privit, fiind practic o oglindire a urâțeniei interioare a personajului. Profunzimea romanului impresionează cititorii, care descoperă, pe lângă un subiect captivant, și o serie de reflecții filosofice, adevărate meditații asupra unor concepte ce au preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri. De asemenea, nu trebuie omisă latura moralizatoare a operei. Cine citește „Portretul lui Dorian Gray” va înțelege cu siguranță că frumusețea este efemeră și că Binele și Frumosul nu trebuie să fie două concepte care se exclud.