Celor pasionati de istorie le propun spre lectura un catalog al celor mai mari 50 de gafe ale conducatorilor sau decindentilor din toata lumea, de la Adam si Eva (nu este nicio gluma) pâna la epoca moderna. Ceea ce la început parea, pentru unii dintre cei în masura sa ia decizii, idei geniale, s-a dovedit apoi ca nu au fost deci erori de apreciere a situatiei reale.

Din capul locului trebuie precizat ca nu avem de-a face cu o colectie a prostiei omenesti ci doar de anumite decizii luate fie în pripa, fie în urma unor intuitii care s-au dovedit gresite, fie în urma unor emotii puternice ori a unor presiuni exterioare. De-altfel, gasim în carte nume mari ale istoriei, oameni bine intentionati, inteligenti, ceea ce dovedeste ca toti pot avea momente mai putin inspirate. O enumerare aleatorie a capitolelor volumului ne poate convinge de aceasta. Ne întâlnim cu Menelau si a sa sotie pierduta, Hannibal si avalansa, Barbatii Clepatrei, Nero si incendierea Romei, Papa Silvestru al II-lea si sfârsitul lumii, Montezuma si întoarcerea zeului, Napoleon si marsul spre Rusia, regele Leopold si batalia pentru Africa, Winston Churchill si dezastrul de la Gallipoli, Stalin si Marea Epurare, Mao si Marele Salt înainte etc.

Fiecare capitol ofera si o motivatie a faptelor, oscilând între: mânie, mila, invidie, credinta, aviditate, lacomie, speranta, desfrâu, mândrie si lene. De cele mai multe ori, este vorba de o summum din acesti factori. Sunt analizate apoi: principalii vinovati, pagubele produse si faptele în sine. Interesant este ca se încearca si un raspuns concludent DE CE s-a ajuns la faptul incriminat.

Va prezint, cu titlu de exemplu, capitolul final al cartii intitulat: Cum se face ca o fata de zece ani a stiut mai multe decât guvernul thailandez: ziua în care a lovit tzunamiul (p. 249 – 253). Motivatie: speranta, lene. Principalii vinovati: Guvernele statelor sud-asiatice. Pagube produse: moartea a 230.000 de oameni, dintre care 62.000 ar fi putut fi avertizati si salvati. De ce: Guvernele din acea regiune au decis ca armele nucleare sunt mai importante decât senzorii care sa avertizeze în legatura cu seismele subacvatice.

Ei bine, în ziua fatidica (26 decembrie 2004), Tilly Smith, un copil de doar 10 ani era cu familia în vacanta, pe plaja. Ea a observat ca apa oceanului se comporta nefiresc, amintindu-si ce a învatat la scoala legat de miscarea placilor tectonice si de cutremurele subacvatice. A devenit din ce în ce mai agitata si a strigat catre parintii ei sa se îndeparteze cât mai mult de plaja. Gestul ei a salvat peste 100 de vieti, în conditiile în care nimeni nu luase în serios avertizarile specialistilor.

Citatul preferat: