Scriitoare germană originară din România, Herta Müller își petrece primii ani din viață în satul natal și apoi în Timișoara, însă datorită presiunilor din partea Securității comuniste, în 1987 scriitoarea emigrează în RFG. Publică o serie de romane care se bucură de succes, alături de volume de eseuri, povestiri și chiar poezie. În anul 2009 primește Premiul Nobel pentru Literatură, alături de alte distincții prestigioase din domeniu. “Leagănul respirației” își desfășoară acțiunea la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial atunci când persoanele de naționalitate germană din România au fost deportate în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Cartea este bine documentată și materialul epic este adunat de autoare în urma numeroaselor discuții cu poetul Oskar Pastior și cu alți supraviețuitori ai lagărelor sovietice. Romanul spune povestea unui tânăr de 17 ani care ajunge în lagăr și petrece acolo cinci ani din viață și care va avea o problemă gravă de readaptare la viața de acasă după întoarcere. Leo Auberg, eroul cărții, nu conștientizează gravitatea deportării în momentul plecării spre lagăr, ba dimpotrivă vede acest lucru ca pe o posibilitate de evadare din universul familiei în care trăia. Realitatea lagărului îi izbește însă din plin pe cei ajunși acolo. Frigul, mizeria, munca epuizantă și senzația permanentă de foame teribilă duc în scurt timp la dezumanizarea deportaților. Oamenii din lagăr ajung să aibă o viață completă acolo, să privească totul ca pe un cotidian firesc, oferit de o soartă nemiloasă, de unde rezultă și dramatismul paginilor citite. Readaptarea la viața normală reprezintă iarăși un prag psihologic deloc ușor de trecut de cei care la un moment dat au avut o astfel de experiență. Din punct de vedere stilistic, romanul atrage prin lirismul său, prin imaginile plastice folosite de autoare pentru redarea sentimentelor apăsătoare și situațiilor de o duritate extremă prin care trec personajele. Cartea impresionează prin însuși subiectul sensibil tratat în paginile ei și, în același timp, prin modalitatea profundă de a reda un aspect cutremurător al istoriei umanității. “Această carte este scrisă cu sânge. Un manifest al neuitării și al limbajului, al căror raport complex este acum dovedit într-un mod extrem de emoționant. O capodoperă.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)