Oana Pellea, fiica cunoscutului actor Amza Pellea, ea însăși actriță cu o activitate prolifică în lumea teatrului și a filmului, este autoarea “Jurnalului (2003-2009)”, prima carte publicată de aceasta. Ioana Pârvulescu în prefața cărții amintește faptul că oamenii admiră, se confundă, ajung chiar să se îndrăgostească de personajele interpretate de actori. În schimb despre omul real care joacă nenumărate roluri de-a lungul carierei sale se știe, în general, mult prea puțin. Jurnalul Oanei Pellea ne ajută să cunoaștem, chiar dacă doar pe parcursul câtorva ani, viața adevărată a actriței, atât în plan personal, cât și pe scenă. Cartea se caracterizează în primul rând printr-o sinceritate extraordinară, lucru care îl face pe cititor să trăiască gândurile, sentimentele simple, dar extrem de emoționante alături de scriitoare. În prim-planul cărții se află Oana Pellea – omul, fiica, actorul, dar pe lângă aceasta apar în paginile jurnalului și alte personalități ale scenei românești, culminând, evident, cu Amza Pellea. Scriitoarea îmbină frumos reflecțiile scurte asupra vieții, asupra morții, asupra sentimentelor pentru cei plecați , cu jocuri ale imaginației, introduse firesc printre evenimente ale existenței cotidiene. Stilul în care este redactat jurnalul este unul simplu, vorbele sunt așternute pe foaie cu o căldură aparte, tonul devenind inconfundabil, cuvintele având “mimică, gestică, tot ce le trebuie. Și inteligență.”(Ioana Pârvulescu) Citind jurnalul Oanei Pellea descoperi o ființă uimitoare, un suflet deschis, nealterat de urâțenia lumii. De asemenea cel care parcurge cartea se poate regăsi cu ușurință în paginile acesteia, poate simți că „Jurnalul îi face bine”. „Când scrii un jurnal pe care te-ai hotărât să-l faci public și crezi că el nu va interesa pe nimeni, ai senzația clară că scrii, de fapt, doar pentru tine. Și chiar așa e. Îți face bine să-ți vezi și material gândurile. E ca și când te părăsesc și intră în altă realitate. E ca și când eliberezi niște păsări din cușcă și ele își iau zborul. Pe cine vor întâlni în drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească. Dar sentimentul de a le elibera e ca și cum ai trage o gură de aer curat și tare. Și face bine omului să gândească și să scrie.” (Oana Pellea)