Michel Bussi s-a născut în 1965 la Louviers, Franța și este scriitor, politolog și profesor la Universitatea din Rouen. A început să scrie în anii ՚90, dar publică primul roman, “Code Lupin”, abia în 2006. Cunoaște un succes uimitor nu doar cu această carte, ci și cu cele care vor urma. „Fetița cu ochi albaștri” („Un avion sans elle”), apărut în 2012, este unul dintre cele mai premiate romane din Franța, fiind tradus în peste 25 de țări. Acțiunea cărții începe în 1980, atunci când pe 23 decembrie, la ora 00.33 un avion ce zbura pe linia Istanbul-Paris se prăbușește undeva în munții Jura de pe teritoriul Franței. În urma impactului 168 din 169 de pasageri și membri ai echipajului, singurul supraviețuitor fiind un bebeluș de aproximativ trei luni, o fetiță a cărei identitate incertă va declanșa o anchetă amplă, desfășurată timp de optsprezece ani. Povestea ne duce astfel în 1998 și se desfășoară într-un ritm foarte alert, pe parcursul a doar două zile, alternând trecutul cu prezentul narațiunii. Aflăm că la bordul avionului fuseseră două fetițe cam de aceeași vârstă și că ambele familii, Vitral și Carville, au sperat și au luptat să demonstreze de-a lungul timpului că fata le aparține. Un detectiv particular ce a lucrat în toți acești ani la caz, angajat de familia Carville, îi pune la dispoziție tinerei Émilie Vitral, atunci când aceasta împlinește optsprezece ani, carnetul cu însemnările sale. Cititorul va afla astfel toate detaliile poveștii: copilul a fost declarat Vitral, însă nu a existat niciodată certitudinea că decizia judecătorilor a fost cea corectă. După ce detectivul Grand Duc află în sfârșit adevărul, acesta nu îl mai poate spune, deoarece este găsit mort, iar caietul său nu conține și concluzia anchetei. Începe o cursă contra-cronometru pentru aflarea originii tinerei, în joc fiind soarta și viitorul acesteia. Cititorul va avea parte de o poveste captivantă, cu momente tensionate, răsturnări de situație, dar și de o dramă a unor familii cărora destinul le-a distrus viața într-o clipă. “Mulți autori scriu extraordinar de bine, dar nu dau atenție poveștii, simplu pretext pentru cuvintele lor frumoase. Or, bucuria lecturii este tocmai să fii surprins de ceea ce citești. Nu caut să-i ofer cititorului o călătorie în maniera Agathei Christie. Preocuparea mea e să-l uimesc, să-l emoționez. Cărțile pe care le scriu sunt o reflexie a vieții.” (Michel Bussi)