Catalogul Colectiv al Județului Brăila

  • 20 de ani în Siberia : amintiri din viață
  • Tipul înregistrării: Text tipărit: monografic
    Autor: Nandriş-Culda, Aniţa
    Autorul introducerii etc.: Nandriș, Gheorghe
    Selectator/Antologator/Redactor: Bârna, Oana
    Responsabilitate: Anița Nandriș-Cudla
    Responsabilitate secundară: ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș; redactor: Oana Bârna
    Editura: Humanitas
    Locul publicării: București
    Anul Ediției: 2013
    ISBN: 978-973-50-3918-9
    Ediţie: Ediţia a 5-a
    Descriere: 240 p.; 12 f. foto.
    Limba: Română
    Serie: Memorii. Jurnale
    Subiect: memorii
    Clasificare: 821.135.1-94
    Clasificare: 082.1 Memorii. Jurnale
Unităţi
Evaluări
  • Adaugă un comentariu şi faci cunoscută opinia ta!
  • RECENZIE
    de Neagu Rodica Roxana (Publicate 12/04/2016 08:34:03)

    Anița Nandriș-Cudla s-a născut în anul 1904 în Bucovina, satul Mahala din județul Cernăuți, într-o familie de țărani prosperi și muncitori. Aceasta, împreună cu familia ei – soțul și cei trei copii de 11,14 și 17 ani, face parte dintre cei 13.000 de români din Bucovina de Nord care au fost deportați în Siberia înghețată. Despărțită de soț și rămasă singură cu cei mici, Anița se vede nevoită să lupte pentru supraviețuire timp de 20 de ani într-un mediu total ostil. Supraviețuitoare fiind, Anița se întoarce acasă și redactează manuscrisul în care povestește lumii drama prin care a trecut fără să aibă nicio vină. În 1982, Gheorghe Nandriș, nepotul autoarei, la cererea acesteia, a trecut manuscrisul în România, unde a fost publicat în 1991, din păcate abia la câțiva ani după ce Anița Nandriș-Cudla a plecat din această lume, nu înainte însă de a-și împlini datoria. Cartea redă așadar greaua experiență de viață a acestei simple femei, abia știutoare de carte, dar care a avut puterea de a trăi pentru copiii ei și de a le oferi acestora educația, credința și speranța în mai bine. „În această sălbăticie a Siberiei a luptat pentru supraviețuire 20 de ani. Această extraordinară mamă și-a ocrotit copiii cu prețul vieții, dovedind o putere de sacrificiu și o rezistență morală de excepție. Renunță la propria hrană în favoarea copiilor, străbate zeci de kilometri prin tundră cu groaza în suflet, în căutarea unor fructe cu care să-și salveze copiii de scorbut, învață să conducă sania cu câini și să facă din părul lor îmbrăcăminte pentru copii. Intră de două ori în comă și de două ori revine la viață, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copii și credința în Dumnezeu. (…) În trânta ei cu destinul, se dovedește mai tare și învinge.”, afirmă Gheorghe Nandriș în scrisoarea de prezentare a manuscrisului către editură. Volumul de față este așadar o mărturie a unei epoci, Anița fiind vocea unei generații sacrificate pe nedrept de un regim care s-a impus prin mijloacele sale represive și extrem de violente. „Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.” (Monica Lovinescu)

Exportă
Filiala de unde se ridică
Vă rugăm să schimbaţi parola